OPANAF 819/2019 - Registrul entitatilor/unitatilor de cult

Articol publicat pe 22 Ianuarie 2020

OPANAF 819/2019. Registrul entitatilor/unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale.

Incepand cu 1 aprilie 2019, conform Legii nr. 30/2019, sponsorizarile efectuate de platitorii de impozit pe profit si de impozit pe veniturile microintreprinderilor catre entitati nonprofit sau unitati de cult vor putea fi scazute de acestea din impozitele datorate doar daca beneficiarii sumelor sunt inscrisi in Registrul entitatilor/unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale. Prin Ordinul nr. 819/2019 se reglementeaza procedura privind organizarea Registrului entitatilor/unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale, precum formularele specifice inregistrarii.    

Acest registru se afiseaza pe site-ul ANAF. Pentru a putea fi inscrisa in registru, entitatea nonprofit sau unitatea de cult beneficiara trebuie sa indeplineasca, la data depunerii cererii, urmatoarele conditii:
• Sa desfasoare activitate in domeniul pentru care a fost constituita, pe baza declaratiei pe propria raspundere;
• Sa isi fi indeplinit toate obligatiile fiscale declarative prevazute de lege;
• Sa nu aiba obligatii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile;
• Sa fi depus situatiile financiare anuale, prevazute de lege;
• Sa nu fi fost declarata inactiva, potrivit art. 92 din Codul de procedura fiscala.

Inscrierea in registru se solicita prin depunerea Formularului 163 Cerere de inscriere/radiere in/din Registrul entitatilor/unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale. Cererea se completeaza cu ajutorul aplicatiei informatice afisate pe site-ul ANAF si se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta. Impreuna cu cererea, entitatea/unitatea de cult depune si certificatele de atestare fiscala eliberate de organele fiscale locale, in a caror evidenta aceasta este inregistrata ca platitor de impozite si taxe locale.

Cererea se solutioneaza in termen de zece zile de la depunere, de catre compartimentul cu atributii in gestiunea registrului contribuabililor si declaratiilor fiscale din cadrul organului fiscal competent in a carui evidenta fiscala este inregistrata entitatea/unitatea de cult.

Ti-a placut ? Spune-le si prietenilor
AROC
Aroc este o organizatie tanara, dar care inglobeaza voci experimentate si care au demonstrat, de-a lungul timpului, implicarea pe termen lung si bunele practici.
Intra in legatura cu noi
AROC
Str. Prof. Grigore Cobălcescu nr. 7, Sector 1, Bucuresti
© Copyright AROC - Asociatia Romana a Organizatorilor de Concerte 2024. Toate drepturile rezervate.